Caută în blog

10 întrebări care m-au scos din sărite în sarcină şi nu numai

Sau cum să-ţi faci viaţa imposibilă în 10 paşi simpli.

Viaţa lângă o femeie însărciantă nu este tocmai uşoară. Cu cât sarcina este mai avansată, cu atât viaţa celor din jurul gravidei este mai grea. Aşa că nu trebuie să calci prea tare sau prea des pe bec ca să îţi atragi furia nestăvilită a viitoarei mame. E suficient să nu-ţi dai seama din privirea ei că ar mânca ceva bun, ca viaţa ta să se transforme într-un infern pentru următoarele câteva... ore. Sau zile... Sau...



Pentru că am trecut deja prin trei sarcini, iar acum mă bucur din plin de a patra (pauză ca să vă ridicaţi faţa de pe jos, dacă nu aţi aflat încă lucrul ăsta...), m-am gândit că poate ar fi util să fac o mică listă de lucruri pe care ar trebui să evitaţi să le spuneţi sau să le faceţi în preajma oricărei femei (însărcinate). Asta dacă vă doriţi o viaţă liniştită. Mă rog... pe cât posibil liniştită.

De la prima sau a doua sarcină nu-mi amintesc aşa multe perle, oamenii par a fi mai blânzi atunci când te încadrezi în tipare, dar în sarcina 3 şi 4 am atras ca un magnet remarcile... neaşteptate, să spunem. Ce mi s-a părut cu adevărat ciudat şi, de multe ori lipsit de elementar bun simţ, a fost faptul că m-au abordat oameni complet necunoscuţi, punându-mi întrebări foarte deplasate.
Înţeleg că în zilele noastre este mai puţin obişnuit ca o familie "normală" să aibă mai mult de doi copii, dar... Nici măcar anumiţi cunoscuţi nu au reuşit să pună întrebări delicate (înţeleg când te roade curiozitatea, dar mă aştept să învârţi două-trei rotiţe înainte să scoţi porumbelul).
Până la urmă, am ajuns să mă amuz copios şi să înţeleg că uneori neuronul curios îl bate pe cel cu bun simţ. Ba chiar am reuşit să nu mă mai supăr, dar uneori, nu-mi pot opri un răspuns sarcastic.
Ce mi s-a părut şi mai ciudat, a fost faptul că 98% din aceste întrebări mi-au fost adresate de femei (mame). Empatia va salva, probabil, România... la un moment dat.





#1
"-Stau şi mă gândesc dacă atunci când eram însărcinată cu gemeni am avut burta aşa de mare... În câte luni eşti?"
În 48 de luni, biatch. Şi am tripleţi.

#2
"-Ţi-e rău, nu?
-Nu, deloc!
-Nu ţi-e rău?! Nu arăţi bine deloc...
-....
-Ţi-e rău!"

Pff!.. ţi-e rău ţie. La cap.

#3
"Încă unul?! Vai, dar cum vă descuracaţi?! Că eu cu unul şi nu fac faţă... "
întreabă o necunoscută în parc.

Ce se aşteaptă să-i răspund?! Ce detalii ai putea da unui necunoscut despre viaţa ta?!

-Bine, doamnă! Ne descurcăm bine de tot! Soţul meu e CEO la o multinaţională, avem câte o bonă pentru fiecare copil, eu am menajeră, personal chef, trăim într-un castel pe Valea Loarei. Aici, în Titan, am venit în vizită la nişte rude sărace şi i-am scos pe copii în I.O.R să le arăt un peisaj exotic. Uitaţi, vă ofer un exemplar din noul meu best seller: Cum să creşti 4 copii în 3 paşi simpli. Vreţi şi autograf?
SAU
-Greu, doamnă, greu de tot. Abia avem după ce bea apă, eu abia mă mai mişc, m-au cocoşat ăştia, bărbati-miu e plecat în Papua Noua Guinee la vânătoare, n-am niciun ajutor, e naşpa... Ne chinuim rău de tot...

#4
"-Aaa, al doilea/ al treilea/al patrulea?! Oau! Şi? Mai faceţi?"

Poate că da, poate că nu. Te las aşa, în suspans, ca să nu mai poţi să dormi noaptea.

#5
"-E fetiță? V-ați dorit neapărat fetiță, nu?" mă întreabă o femeie cam de vârsta mea, în parc, când eram însărciantă cu al treilea copil. O vedeam prima oară în viață. Ea a pornit discuţia de la ce curaj am avut să mai fac un copil...
-Mi i-am dorit pe toţi, îi răspund.
-A, da?! Se miră sincer."

Surprinzător, ştiu. Dar ghici ce, am 4 copii şi ni i-am dorit pe fiecare (şi eu şi soţul). Oau! Neaşteptat!

#6
"Sunt toţi ai dumneavoastră?! exclamă interogativ o doamnă care trece pe lână noi pe stradă...
-Care toţi, doamnă?! Sunt doar trei...
-Sunt mulţi!"

Şi ce, te oftici ?! Na, că m-am întâlnit şi cu Gestapo-ul!


#6
"-Şi? Mai faci şi altceva?"
Probabil vrea să mă întrebe dacă mai fac şi altceva în afară de copii...
Ei, bine... nu. O să fac copii până la menopauză ca să trăiesc pe banii tăi, ăia care mi-i dă Olguţa, drăguţa de ea, ca indemnizaţie...
SAU
"-Şi? Stai acasă? Nu te-ai plictisit?"
Ba, prietena mea, m-am plictist maxim. Practic, am rupt vreo 5 canapele de când am copii. De atâta stat...

#7
"-Şi? Nu mai ai mult, nu? Zice uitându-se la burta mea mare.
-8 săptămâni.
-Oau! E mare, nu?
-Ce anume?
-Copilul...
-Probabil...
-Ai mult lichid!
-..."
Da, am vreo 25 de litri şi un bazin olimpic intrauterin.



#8
Preferata mea:
"-N-ai născut încă?!"

După cum poţi observa, am încă bazinul olimpic la purtător ... Mnu. N-am născut încă.

#9
Episodul ăsta cred că l-am trăit aproape identic de cel puţin 10 ori:

În autobuz, eu cu burta literalmente la gură, stau în picioare şi mă ţin regulamentar de bară.
Pe scaunul din faţa mea, un domn (de fiecare dată altul).
Înrtr-un final, mă vede şi mă întreabă inocent:
-Vreţi să staţi jos?
(Tu ce crezi, prietene?! Oare vreau să stau jos?! )
-Da! Răspund eu ferm uitându-mă fix în ochii lui.
Omul e dezamăgit. Nu se aştepta la un asemnea răspuns. Atât de direct. Probabil se aştepta să zic:
"-Nu, mulţumesc! Staţi dumneavoastră! Mie îmi place mult la înghesuială...în special când trec oameni prin spatele meu şi mă împing, astfel încât mă lovesc cu burta de bară... E momentul meu preferat din zi. De fapt, de asta circul cu autobuzul... Vă rog, nu-mi răpiţi acest moment de plăcere!"



#10
Întrebarea mea preferată:
-Aveţi trei (patru)?! Sunteţi într-o sectă, nu-i aşa? (cu varinata "Sunteţi pocăiţi?")
Aici, întotdeauna răspunsurile diferă.
Când sunt zen, mă fac că nu aud întrebarea asta.
Uneori răpund exact la întrebare :
-Suntem creştin ortodocşi.
Dar oamenii nu par mulţumiţi de răspunsul ăsta. Mai mereu strâmbă din nas şi sunt convinşi că îi mint. Cine mai face atâţia copii în ziua de azi, dacă nu e într-o sectă ?!
Când chiar n-am chef de vorbă şi vreu să-mi sperii interlocutorul. îmi iau privirea No.128 şi zic:
DA!
După care sunt lăsată în pace aproape instant, se şi face loc în jurul meu. Cred că de teamă că se ia sau ceva...

Concluzia: 
Nu m-aş fi gândit niciodată înainte să am (atâţia) copii, că oamenii au (atâtea) prejudecăţi. Ar mai fi multe de spus, probabil voi mai scrie şi alte articole pe tema asta. Se pare că am resurse nelimitate şi, sunt chiar curioasă, antropologic vorbind, când şi de ce s-au schimbat menalităţile şi percepţiile asupra familiilor cu (mai) mulţi copii.

Am învăţat însă ceva important din toate aceastea. Obişnuiam să fiu foarte ironică cu cei din jur şi, târziu mi-am dat seama că prin judecăţile mele de valoare am rănit mulţi oameni. Am învăţat să-mi ţin gura şi să gândesc înainte să lansez săgeata usturătoare mai îmi scapă din când în când, dar fac progrese :p). Pe principiul ce ţie nu-ţi place, altuia nu face ;).


IlustraţiiLine Severinsen (sursa

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Totalul afișărilor de pagină