Caută în blog

Săptămâna Internațională a Alăptării 2017

Plănuisem să sărbătoresc cum se cuvine, acest eveniment, aveam în draft și un articol cu evenimentele la care puteți participa săptămâna aceasta, din păcate, am fost (din nou) deturnată de la activitatea mea preferată, scrisul.
Totuși, pe ultima sută de metri (garduri) 😊, am reușit să cotrobăi prin fotografii mai vechi și să scot câteva la iveală.


Am alăptat în toate locurile și condițiile posibile, aproape 6 ani (aproximativ 2 ani/copil). Cel mai tare loc de alăptat, a fost nacela de pe șantierul unde lucra soțul meu (foto dreapta jos) 😎.

Nu scriu asta ca să mă laud sau ca să mă credeți voi o superMegaUltraMamă. Nici pe departe. Scriu asta ca să știți că se poate, nu sunt un caz extraordinar.
Cu siguranță, prima oară nu a fi reușit, fără sprijinul prietenelor mele cu mai multă experiență (și mai mulți copii), care m-au încurajat, atunci când mi-a fost foarte greu. Decizia de a le urma sfatul a fost una dintre cele mai bune decizii pe care le-am luat vreodată.
Mulțumesc, Iulia, mulțumesc, Ileana!

Din fericire, acum, în 2017, informația este mult mai ușor accesibilă decât în 2010. Din fericire, acum există consultanți în lactație certificați internațional (IBCLC), care vă pot ajuta. Din păcate, vă pot ajuta mult mai mult decât personalul medical.

Lista completă a consultanților în lactație certificați internațional IBCLC, cu date de contact, aici.

Evenimentul ăsta nu e despre cine a reușit și cine nu, despre cum cine nu a reușit să alăpteze nu e o mamă bună și alte asemenea mizerii care circul nestingherite în spațiul virtual.
Săptămâna Internațională a Alăptării este despre "a fi informat(ă)".

Un vechi prieten mă ironizează de câte ori are ocazia, căci nu înțelege ce tot îi dau înainte cu alăptarea asta, ce-i așa mare filosofie, "că-i bagi țâța în gură copchilului și gata". În unele cazuri poate fi așa. În altele poate fi mult mai complicat.
De aceea, singurul sfat pe care îmi permit să vi-l dau este acela de a vă păstra calmul și de a apela la un consultat în lactație din lista de mai sus. Și sfatul ăsta e mai mult pentru cei din jurul mamei care tocmai a născut și care are mare nevoie de suport. Chiar dacă nu pare.😉

(Despre cum să faci fericită o proaspătă mămică în 3 pași simpli, într-un articol viitor)


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Totalul afișărilor de pagină