Caută în blog

Viața cu trei copii, episodul 1

Pregătesc seria de articole Viața cu trei copii de foarte mult timp. Mai exact, de vreun an și jumătate, de când am devenit 5. Mi-am imaginat tot felul de începuturi pentru această serie, dar, iată, niciunul nu a fost să fie...
Episodul 1 este născut dintr-un "prea plin emoțional". Sunt copleșită (deși, desigur, nu ar trebui) de diversitatea interacțiunilor pe care le am în ultima vreme și de felul în care oamenii își exprimă sentimentele vis-a-vis de ceva mai puțin obișnuit.
Nu credeam că a ieși cu 3 copii (proprii) în parc sau la piață sau în mijloacele de transport în comun, face parte din categoria extraordinarului, dar, după cum veți vedea și voi... oamenii sunt un izvor nesecat de surprize.
Asta mi-a dat imboldul de transcrie întâmplările pe care le trăiesc.
Nu mă plâng, nu mă vait, doar povestesc lucrurile așa cum se întâmplă și îmi mai exersez puțin condeiul 😊.


Viața cu trei copii, Episodul 1: Dialog halucinant în autobuz.


sursa foto

Este o zi înnorată de toamnă, în care am plecat cu copiii într-o plimbare mai lungă, profitând de faptul că încă nu e frig, deși suntem în noiembrie. (DA, cam atâta timp mi-a luat să mă hotărăsc dacă scriu sau nu despre acest subiect...)
La întoarcere, obosiți fiind, m-am gândit să luăm autobuzul o stație, până acasă. Vine unul extrem de aglomerat. Nu avem loc să ne urcăm, îl așteptăm pe următorul, care sosește la fel de plin. Găsesc, totuși, loc pentru noi, la ultima ușă. Urc întâi băieții (6 și 3 ani și jumătate la vremea respectivă), apoi mă urc eu, în spatele lor, purtând fetița într-un sistem tip SSC, în față.

Cu 2 secunde înainte de închiderea ușilor, plonjează în autobuz o doamnă. Când zic plonjează, nu este o metaforă. Doamna, în vârstă de aproximativ 65 ani, foarte bine îmbrăcată, cu pălărie, asortată și machiată, a sărit pur și simplu de pe bordură, în autobuzul prea-plin.
Fizica și-a spus și ea cuvântul, și eu am fost împinsă peste ceilalți oameni din autobuz, peste copiii mei.
M-am întors spre ea și, cu calm (da, m-am surprins până și pe mine!) i-am spus:

-Doamnă, aveți grijă, am un copil aici, în față...
și m-am întors spre ea, astfel încât să poată vedea copilul. Și chiar i-am spus cu calm, căci mi-am dat seama că nu avea cum să vadă prin mine, ceea ce oricum, nu-i justifică plonjeul.
-Mă scuzați, n-am văzut! Și, mai aveți unul?
-Doi! se aude o voce din public. 
(Iubesc vocile din public! Comentatorii sportivi wannabe!)

Simt cum îmi crește tensiunea. Presimt un dialog spumos. Adică cu spume. Ale mele.
-Aveți trei?
(În ultimele 18 luni, am auzit această întrebare la fiecare ieșire din casă: în parc, la piața, la magazin etc. Printr-un calcul simplu, rezultă că am auzit acestă întrebare cam de, să zicem, 540 de ori.)

-DA.
-Și mai faceți ?!
(Tot cam de 540 de ori am auzit și întrebarea aceasta, pe care, vă mărturisesc, mă chinui foarte mult să o înțeleg... Cu ce poate ajuta această informație pe omul din fața mea? Dacă mai fac, sărăcește cel care întreabă și dacă nu mai fac câștigă la loto?!)

-DA, îi răspund deja vizibil iritată. 
Și plusez: -Încă trei, cel puțin!

Doamna în vârstă, ca să nu zic Babeta, dă ochii peste cap. Vă jur, am crezut că o să leșine.
-Aoleu, zice, abia respirând, și cu ce o să-i ieducați?!
(Așa a zis, parol: ie-du-cați)
-În primul rând, doamnă, nu o să-i ieduc, o să îi e-duc (accentuez academic). O să îi învăț, în primul rând, să vorbească corect limba română.

Publicul mustăcește și se uită ca la tenis.

-Nu-mi dați mie lecții de limba română, sunt profesoară de 30 de ani!
Mă bufnește râsul. Sincer, pentru că nu mă așteptam la asta.

-Atunci, în niciun caz nu o să-i trimit la școala unde predați dumneavoastră...
I-am dat-o sub centură, doar-doar m-o lăsa în pace...

Babeta, pardon, doamna în vârstă, nimic! Se redresează rapid:

-M-am pensionat!
-M-am liniștit, zic eu zâmbind. Mi se fac milă de ea și îmi vine să-mi cer scuze, dar ea contra-atacă imediat:
-Sunteți într-o sectă, nu?
Autobuzul se apropie de stație, trebuie să îmi fac loc să cobor. Îi răspund în mod evident (cred eu) ironic:
-Da, doamnă, suntem într-o sectă și avem normă...
-A! Da! Bine, bine!
Se deschid ușile și babeta fuge.
Da, ați citit bine. A fugit pur și simplu, s-a evaporat. Cu spaimă, parcă, nu cumva să o racolez și pe ea și s-o forțez să facă repede cinci plozi.

Mă îndrept spre casă. M-am întristat...
M-am întristat pentru că am fost răutăcioasă și am oferit pasagerilor din R.A.T.B. un spectacol gratuit, enervându-mă pentru ceva ce, știam prea bine, nu folosește nimănui și nu are niciun rost. Îmi promit că data viitoare nu voi mai răspunde provocărilor....
Și apoi, mă mai întristează ceva... faptul că singurul argument care a liniștit-o sau, mai degrabă a lămurit-o pe doamna în vârstă, a fost apartenența la o "sectă" (nici nu vreau să mă gândesc ce înțelege prin "sectă"!)...
Adică, în mintea acestei doamne respectabile, fostă profesoară de limba română (!!!), singurul motiv valabil pentru care o familie poate avea trei copii, este apartenența la o sectă. Mi se pare halucinant!


Ei, bine, doamnă, știu că nu veți citi niciodată aceste rânduri, dar poate citește fiica sau nepoata dumneavoastră și vă transmite:


-Nu, nu facem parte din nicio sectă, avem trei copii pentru că ni i-am dorit și... i-am și primit!
Vă doresc o bătrânețe liniștită și lipsită de griji! Mai ales de grija altora!


Urmăriți pe Facebook hashtagurile #viațacutreicopii și #frațiiBrothers, pentru mai multe dialoguri savuroase ;)

Citiți și Aventurile unei mame în RATB.

10 comentarii:

  1. Ai povestit cu umor, desi povestea nu e tocmai una amuzanta :-)

    RăspundețiȘtergere
  2. Mulțumesc! Fără umor, viața ar fi tare grea :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Vaaai, nici nu stiu daca sa plang sau sa rad! Imi place mult de tine ca ai simtul umorului chiar si in momente din astea!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc Raluca, fac eforturi mari să nu mă mai enervez și să nu fiu răutăcioasă... :)

      Ștergere
  4. Tot 3...Am intalnit des aceasta conceptie, conform careia trebuie sa faci un numar decent de copii, maxim 2. Ma bucur ca nu sunt singura . Cunoscutii mei si cunoscutii cunoscutilor mei s-au conformat la maxim 2.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc de vizită! Nu ne-am gândit niciodată că există un număr "decent" de copii pe care o familie îi poate avea. Însă, într-adevăr, majoritatea te tratează "indecent" atunci când ieși din tipare...
      Mă bucur să mai întâlnesc mame de 3, chiar și virtual!

      Ștergere
    2. Si eu sunt mami de 3 fete ❤
      Doamne ajuta. Ce bine ca mai exista si alti oameni care "ies" din tipare. Eu si sotul ne iubim enorm si am făcut copiii din dragoste. Oamenii judeca ce nu pot înțelege. Nu mi-a placut sa ma conformez societății si poate chiar o sa mai fac copii. Sănătate

      Ștergere
    3. Mulțumesc mult pentru vizită! Mă bucur tare mult pentru voi! Sănătate multă și să mai treceți pe aici ;)!

      Ștergere
  5. Din partea mea, chiar daca v-aș întreba - desi acum nu mai e cazul - cați copii aveți, ați primi, odată cu răspunsul, o pereche de ochi stralucitori, un zâmbet de invidie bucuroasa (îmi place s-o numesc Pink envy)si remarca "Sunteți foarte bogați!"

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumim mult! NI se mai întâmplă și asta, dar, din păcate, mult mai rar...

      Ștergere

Totalul afișărilor de pagină