Caută în blog

Unde nasc (a 3-a oară)? Episodul 4 - Penitenciarul Cantacuzino

În primul rând mulțumesc tuturor pentru timpul acordat serialului Unde nasc a 3-a oară? Thriller SF Made in România :). Și scuze de întârziere...
Am primit foarte multe mesaje și am decis ca după epuizarea poveștii personale, să aflăm poveștile altor mame, tot despre nașteri, unele chiar din alte țări. Le veți putea citi în rubrica Despre Naștere.

Dar să revenim la nașterea Despinei...
(Acesta va fi un articol foarte lung!)

După ce am născut, am fost ținută timp 2 ore și jumătate în... sala de travaliu, antecamera sălii de nașteri sau cum-s-o-numi-ea... Timp în care copilul meu (pe care am apucat să-l văd exact 5 secunde) era la neonatologie, conform procedurii standard.
Bineînțeles, bufnițele m-au pus să mănânc. Până nu mănânci, nu părăsești incinta. Numai de mâncare n-aveam chef. Am rugat-o să-mi scoată rahatul ăla de perfuzie cu glucoză, care mă incomoda și, evident, mă durea... Nici vorbă! După prima butelie de glucoză, am mai primit una. Împotrivirea mea n-a avut niciun sens.
Între timp a mai născut cineva. Am fost apoi colege de salon....
Eterna poezie: nu împingi cum trebuie, nu mai țipa etc...

(Articol util despre momentul expulziei și despre "a împinge")

După ce am demonstrat că mă pot duce la toaletă pe propriile-mi picioare, târând arborele de perfuzie după mine, care avea vreo 2-3 kg, am fost lăsată să plec.



În drum spre salon, m-am oprit să-mi văd copilul. Asistenta de la neonatologie mi-l arată prin ușa între-deschisă. Întind mâinile să-mi iau copilul în brațe, moment care a cauzat un colaps intelectual și psihic al doamnei asistente, mai ales pentru că gestul meu avea loc concomitent cu intrarea pe secție a șefului, Dr. Crăciun.

Moment de teatru pur:
Eu întind mâinile după copil și scap bucata de vată cu spirt pe care mi-o dăduseră bufnițele să mi-o țin pe vena decablaltă de la perfuzie.
Asistenta se retrage din ușă și exclamă:
-Dar nu aici, nu scoateți copilul!
Doctorul Crăciun, intrând pe secție zice:
-Înăuntru, intrați înauntru.
Intrăm, eu lăsând în urmă o dâră de sânge de la vena înțepată.
Panică în secție. Dobitoacele Asistentele nu știu ce să facă. Eu le cer o bucată de vată. Ele cred că mă refer la tampon.
Trece aproximativ un minut până când cele 3 asistente de față și cei 2 doctori neonatologi înțeleg care-i treaba și de ce am venit pe secție.
După ce îmi acopăr vena sângerândă, Dr. Marțian (da, chiar așa o cheamă....), medicul copilului meu îmi explică că nu pot alăpta acum, pentru că ei au program. Să vin la 11.30.
O întreb dacă au auzit cumva de alăptare la cerere.
Ofusactă la maxim (pentru că pe Marte, de unde vine doamna Marțian, informația ajunge mai greu...), doamna doctor mi-a răspuns că nu pot alăpta în acel moment pentru că bebelușul încă vomită secreții.
O minciună penibilă, dar pe care doamna doctot mi-a servit-o cu atâta seriozitate și tupeu, uitându-se fix în ochii mei, încât am rămas fără replică.
Am întrebat când pot avea copilul în salon. Mi s-a spus că după ce mă instalez, DACĂ voi fi cazată la etajul 1, unde există posibiliatatea de rooming in.
 La etajul 2 nu există această posibilitate, pentru că (și acum citez din doamna doctot Marțian):
"Noi nu putem să urcăm și să coborâm pe scări ca să putem avea copiii sub observație".

babyneeds.ro

Infirmiera mă conduce la etajul 2.
De cum am intrat am vrut să fac o fotografie salonului (dar mi s-a părut prea deprimant) care semăna izbitor cu o celulă. Îngust și lung, cu ferestre foarte sus, închise, desigur, deci și neaerisit.
Ca să deschid fereastra ar fi trebuit să mă urc pe un scaun și să mă întind cât pot de mult... Bine că a venit soțul...
Între timp, încep să mă interesez despre cum pot să fac să ajung într-o celulă un salon la etajul 1.
Aflu, nu fără surprindere, că totul este ocupat.
Au fost multe nașteri... și cezariene... și cezarienele nu pot fi cazate la etajul 2... Bla, bla, bla...
Întreb dacă există rezerve cu plată. Nu, nu există. Întreb în dreapta și în stânga ca să aflu cui aparține responsabilitatea cazării.
Îmi pun în funcțiune talentul de detectiv. Aflu.
Aflu că distribuirea pe saloane se face în funcție de renumele și cotația doctorului cu care ai născut.
Cum eu născusem cu un medic rezident, care deși muncește cel mai mult, este plătit și tratat cel mai prost, în special de bufnițele astea bătrâne și obosite, nu prezentam interes.
(Apropos de asta, medicul rezident cu care am născut eu, era în spital de pe data de 7 octombrie dimineața. A venit să mă vadă după ce am născut, pe 8 octombrie la orele 16.  NU părăsise spitalul în tot acest timp....)
Găsesc persoana. Întreb, mă milogesc, mă folosesc de numele de doctori mari, profesori, pe care le știu. Obțin un "vedem ce se poate face".
"Nu știu cum", dar până la urmă s-a putut... La orele 17, deci la 9 ore după ce am născut, am putut avea copilul cu mine.
A fost mai bine decât data trecută, când am avut copilul după 20 de ore....

BestKids.ro


În tot acest timp, am fost la alăptat 'la program'.
Cred că nu am mai fost așa revoltată din adolescență!
Nu am întâlnit, niciodată, în niciun spital, în nicio instituție de stat, ființe mai scârboase și mai nesimțite decât asistentele secției de neonatologie a maternității Cantacuzino,
Plăsmuite după chipul și asemănarea șefului de secție, Dr. Crăciun (despre care sper din tot sufletul că nu e rudă cu Colonelul Gheorghe Crăciun), asistetele secției de neonatologie de la Cantacuzino nu au  (sau nu vor să aibe) cunoștințe elementare despre alăptare sau îngrijirea nou născutului, sunt nepoliticoase, arogante și lipsite de orice fel de emoție umană.

A!!! Am uitat ce era cel mai importat:
În seciția de neonatologie a maternității Cantacuzino, etajul 1, MIROASE PERMANENT A FUM DE ȚIGARĂ!
De ce? Pentru că ASISTENTELE mai sus menționate FUMEAZĂ, în spatele unei uși între-deschise, care se află pe același hol cu saloanele unde stau copiii. NOU NĂSCUȚII.
Mârșăvia acestor ființe fără inimă și creier nu se oprește aici. Ele sprayază cu deodorant de cameră holul cu pricina, ca să acopere mirosul. Ghiciți ce? Miroase a fum de țigară cu parfum de cameră.

Ambele sunt TOXICE.

Am pus copilul la sân prima oară la 11.30.
(Asta după ce a trebuit să îmbrac o cămașă de forță, numită și halat de alăptare. Scopul acestui accesoriu vestimentar oribil, incomod și inutilizabil, îmi scapă.
Să nu-mi spuneți că e vorba de igienă, vă rog! Nicio mamă nu se poate îmbrăca în nenorocirea aceea, pentru simplul fapt că se închide la spate. Mai exact se leagă... în fine, nu mai dezvolt. Horror.)

Nu știu dacă până atunci a primit lapte praf. Eu am dat dispoziții clare, să nu primească. S-a atașat bine și a supt mult.
Când am dus-o înapoi în salon, dobitoaca de serviciu, mi-a spus revoltată:
-Ați stat prea mult la alăptat! Aproape o oră! Nu se stă așa, se stă maxim 20 de minute!
-Haideți, doamnă, am replicat eu, terminați cu prostiile! La alăptat se stă cât vrea copilul să mănânce.

Pentru această replică plină de tupeu, copilul meu a fost sancționat cu o porție de lapte praf.
Când am venit la următoarea tură de alăptat, am găsit-o pe Despina dormind tun și cu o dâră de lapte praf la gură. Evident, nu s-a trezit când am vrut să o alăptez.
Am întrebat colega dobitoacei mai sus menționate:
-De ce i-ați dat lapte praf? Am spus să nu i se dea...
-Eu nu i-am dat! A sosit răspunsul plin de înțelepciune.
Dobitoaca inculpată nu era pe secție. Ieșise probabil să fumeze o țigară. N-am mai întâlnit-o ulterior....
Pe la orele 17 am reușit să mă mut într-un salon de la etajul 1 și să o am pe Despina cu mine.

books-express.ro

 Și de aici a început distracția:
La orele 20 a venit agentul de pază să verifice dacă au plecat vizitatori. A deschis ușa salonului (evident, fără să bată) și a întrebat:
-Musafiri?
Eu nu am înțeles ce a spus, pentru că, era prima oară când reușeam să ațipesc în ziua aceea, în care cu 12 ore în urmă, tocmai născusem.
-Musafiri, aveți? repetă cercopitecul, care oricum nu știa d-astea cu bună seara, mă scuzați, mulțumesc și așa mai departe.
I-am spus că nu și a plecat.
Adorm. Și eu și colega mea de salon, care născuse tot în dimineața aceea, imediat după mine.
Ne trezim când ușa se dă de perete și o siluetă cu halat aproape strigă:

-Ce faceți? Dormiți?!
Nu pot să vă descriu mulțimea gândurilor, sentimentelor și a vorbelor care m-au năpădit în acel moment. Nu am reu;it să spun decât:
-Și ce-ați vrea să facem?
-Să dansați, zice vipera glumeață.
-Am născut azi dimineață, îi spun idioatei, și abia acum am reușit să ațipim. Nu e voie?
-Vai, dar nu trebuie să vă supărați așa, am glumit...

Ce să-i mai zici?
La ora 10 a venit infirmiera să pună saci de gunoi în gălețile de gunoi. Acestea:

arhiva personală

Iar ne-a trezit, evident.
A doua zi dimineață, trezirea s-a dat la 7 sau 7:30, când asistenta ne-a chemat la toaletă. Apoi masa. Apoi controlul bebelușilor. Apoi prânzul. Apoi vizite, apoi bodyguardul care verifică dacă nu cumva ai ascuns vreun vizitator sub pat, apoi iar asistenta și tot așa.
Concluzia: am ajuns acasă frântă de oboseală.
Glumeam cu colega de salon și îi spuneam că sunt sigură că bufnițele astea au undeva montată o cameră prin care ne urmăresc și imediat ce adormim, hop și ele cu un termometru, un spălat pe jos etc. Se pare că în toate spitalele de stat se practică această tortură. Mi s-a întâmplat și la Grigore Alexandrescu, acum 5 ani. Am scris despre asta aici.

Lăsând gluma la o parte, privarea de odihnă era metoda numărul 1 de tortură în închisorile comuniste și se practica în același mod. Când deținutl ațipea, era trezit cu bestialitate. În felul acesta, trebuia să devină mai cooperant în anchetă.

Noriel


Unul dintre cele mai ciudate episoade trăite în acest mini-sejur, a fost acela în care, sâmbătă dimineața, medicul neonatolog de gardă (o doamnă al cărui nume nu mi-l amintesc, dar a cărei figură nu o voi uita niciodată) a cerut copiii la control.
A venit asistenta și mi-a spus că îmi ia copilul ca să îl vadă doamna doctor. M-am ridicat să o urmez, dar asistenta mi-a spus că eu nu trebuie să vin. Nu am voie.
M-am inflamat instantaneu, vă dați seama.
Ca să nu stau la discuții cu dobitoaca, una tânără de data asta....
(Apopos! Am remarcat că asistentele și medicii tineri sunt mai lipsiți de compasiune și profesionalism decât cei mai în vârstă. Asistetele mai în vârstă se purtau mai frumos și medicul neonatolog cu cel mai mult bun simț și profesionalism mi s-a părut doamna doctor Ceaușu, care ne-a făcut extrenarea. Este, cred, cea mai în vârstă de pe secție.)
...i-am spus că vreau s-o întreb ceva pe doamna doctor.
-Stați să întreb, zice.
Mi-a trecut prin minte să le strâng de gât sau să chem poliția.
Îmi face semn din capătul holului că pot veni.
Mă duc, și colega dobitoacei zice:
-N-aveți voie să intrați. Doamna doctor consultă.
(În salon adică, trebuia să aștept pe hol)
-Da' de ce? întreb pe un ton nepoliticos. Face manevre secrete?
-A, nu, poftiți! se repliază cerberul.
Evident, doamna doctor nu numai că nu îmi răspunde la salut, dar nici măcar nu mă privește.
După consultul de rutină, o întreb ce aveam de întrebat (despre icter), mă lămuresc, îmi iau copilul și mă întorc în salon.

republicabio.ro

Mintea mea, în continuare nu înțelege, de ce copiii tebuie consultați în absența mamei...
Atunci când li s-a luat sânge din călcâi, pentru analize, asistentele au insistat ca mamele să râmână afară, să nu fie traumatizate, cică.
Unde?!?!? Unde au învățat aberațiile astea??!?! Cine răspunde pentru ele?
Cine răspunde pentru asistentele de la ginecologie care mi-au dat vreo 6 fiole de ergomet (interzis în alăptare), algocalmin, diclofenac (asemnea), fără acordul sau recomandarea vreunui medic?
De ce se dau medicamente pe bandă rulantă? Fără discernământ?
Niciun medic și nicio asistentă nu a explicat niciunei mame despre alăptare. Tot ce știu să facă este, scuzați expresia neacademică, să te tragă de țâțe, să vadă ele cum curge laptele.
Metodă barbară, umilitoare și complet irelevantă.
Sunt zeci de consultanți în alăptare care sunt convinsă că ar face și voluntariat, numai să fie chemați...

În fine, nu vreau să mânjesc cu rahat pe nimeni. Nu este scopul acestui articol, mai ales în lumina ultimelor evenimente.
Știu că există medici, asistente și infirmiere supra-oameni. Eroi și eroine. Știu asta.
Și urăsc generalizările.

Nu, nu toți medicii sunt așa, nici toate asistentele, dar la Cantacuzino cred că este cea mai mare densitate de inimi de piatră pe metru pătrat... Și da, trebuie schimbat ceva!
De aceea am vrut să scriu (mă chinui de vreo 3 săptămâni să finalizez articolul ăsta... ). Ca să se știe. Pentru ca următarea mamă care alege să nască acolo și caută pe net informații despre maternitatea Cantacuzino, să găsească și acest articol. Și să știe la ce să se aștepe. Să întrebe, să caute, să aibă cât mai puține surprize neplăcute :).

Și da, am de gând să mă implic cumva. Încă nu știu exact cum...
Oricum, va fi cu mulți consilieri în alăptare care vor ocupa secția de neonatologie :). Beware!
M-am gândit, ca pentru început să strâng mai multe mame care au născut la materniatea Cantacuzino și să trimitem un pachet conducerii spitalului care să conțină:
Cam asta a fost... Știu, se putea mult mai rău. Din păcate, asta nu mă încălzește.
Așa că dacă aveți idei despre cum și ce putem face pentru a mișca lucrurile, dați-mi de știre ;)

Puteți citi toate cele 4 episoade AICI.

31 de comentarii:

  1. Confirm tot ce ai povestit tu. Am născut acolo în 2012 și uitasem de partea cu fumul de țigară la secția de neonatologie și de privarea de somn, dar amintirea a năvălit cu toată duhoarea ei peste mine. În momentele alea eram așa destabilizată că nu mi-a trecut prin minte să fac ceva în legătură cu asta iar când am plecat de acolo am făcut-o fără să privesc în urmă, dar acum cred că dacă aș fi din nou în această situație aș face reclamații. Deci maternitatea Cantacuzino NU!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Păi chiar mă gândesc să înaintăm un memoriu sau ceva... Noi, cele care am născut acolo.

      Ștergere
  2. la spitalul Elias este la fel cu nesimtitele si idioatele de la Neonatologie. dupa o cearta cu sotul, una din asitente a avut tupeul sa spuna cand eram cu spatele "ei nu stie ca copiii raman cu noi??!!??"
    apoi la fel, aceeasi isterie cu halatele camasi de forta.
    cu programul de alaptat la 3 ore, unde nu tre sa stai prea mult. noaptea la 3 se incuiau acolo si sforaiau toate ca vacile, cu copiii plini de lapte praf...
    cu cerceaful plin de sange pe care nu mi l-a schimbat nimeni 3 zile.
    sotul meu dezamagit ca nu mi-a putut da florile cumparate, pt ca n-a dat spaga unei vaci care pazea cine intra cine iese...
    etc etc..

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Astăzi am fost la o întâlnire a unui grup de mămici. Tema a fost nașterea și alăptarea. Fiecare mamă a povestit propria experiență. 95% sunt ca ale noastre sau mai rău....

      Ștergere
  3. Răspunsuri
    1. Crezi că e de competența ANPC? Eu mă gândeam să facem un memoriu la Ministerul Sănătății...
      Dar, încercarea moarte n-are...

      Ștergere
  4. Si in 2011 era exact la fel. Speram sa se mai fi schimbat ceva intre timp. Si da, amintirea este exact cea de puscarie: nici un drept, umilinta, extenuare. La vremea aceea am vrut sa scriu o scrisoare directorului spitalului, dar cand mi-am revenit putin pur si simplu nu am mai vrut sa deschid cutia pandorei.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu am ami născut o dată acolo în 2013, și n-a fost chiar așa....
      Bine, am născut cu alt medic, poate asta contează.

      Eu am scris atunci, în 2013 în condica de sugestii și reclamații. Am vrut să scriu din nou acum, dar am observat că sunt păstrate doar mesajele de felicitări și mulțumiri. Restul paginilor au fost rupte...

      Ștergere
  5. Si eu am pățit - o la elias! Eu cred ca asistentele de acolo au terminat studiile la "fara frecvență " din moment ce clostrul este considerat "apa chioara"

    RăspundețiȘtergere
  6. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
  7. Salut. Îmi pare tare rău pentru experiența ta și pentru felul în care, zilnic, în unele (multe) dintre spitalele de la noi din țară se încalcă drepturile mamelor și ale copiilor fără mustrări de conștiință și fără nicio jenă. Și toate astea continuă, într-o inerție incredibilă și îngrozitoare.
    Dacă vrei să te implici și ți se pare o ocazie bună, noi (Asociația pentru Naștere Naturală și Alăptare) vom organiza proteste în fața spitalelor unde rooming-in-ul nu e permis (Elias și Giulești) și unde e îngreunat, sau are loc la mult timp după naștere (aproape tot restul). Avem cereri clare către decidenți, precum și speranța că vom fi auziți.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă implic cu bucurie. Nu numai să fiu la fața locului, dar în orice alt mod în care pot fi de ajutor.
      Scriu un mail la adresa de contact de pe site.

      Ștergere
  8. Eu am nascut in 2013 la Cantacuzino (de Craciun).Am citit toate episoadele despre nașterea Despinei, și mă sperie gândul că am trăit astfel de neplăceri, dar fiind la prima sarcină, neavand multe informații despre cum ar trebui să fie sprijinită o o gravida si o tânără mama de personalul medical, am acceptat mare parte din tratament. Marele meu noroc (si o spun acum, comparând cu ce am citit la tine) a fost dr mea, Ceaușu Iuliana. Este intr-adevar un om cu suflet cald, mă bucur să descopăr ca se poartă frumos si cu alte paciente, nu doar cu ale dumneaei. Recunosc, am primit de la început salon la etajul 1. Precizez însă ca dr mea a fost singura care mi-a zâmbit și mi-a dat putere câte zile am stat acolo. Neonatolog am avut pe dr Crăciun, nu am interacționat mai deloc cu el, pt ca la externare a venit alt medic. Cât despre alăptare, am avut mare noroc cu Cristina Vancsa, care m-a sprijinit și m-a ajutat toată perioada aceea. Sper din suflet să ajungă articolul tău la cât mai multe persoane și îți doresc multa putere pentru a pune în aplicare ceea ce ti-ai propus

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Și eu am născut (și) în 2013, în aprilie. Atunci parcă nu a fost chiar așa...
      Mullțumesc!

      Ștergere
  9. 5 saptamani am 'petrecut' anul acesta in Cantacuzino...la 'hotel', la etajul 2...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Îmi pare rău. .. Sper ca sunteți bine, sanatoşi acum.
      Vreau sa țin legatura cu toate mamicile care mi au scris ca au nascut la Cantacuzino. Poate reusim sa facem ceva.

      Ștergere
  10. Fix,dar fix la fel am.patit si eu...am.nascut de 2 ori acolo(aveam incredere in medicul care imi urmareste sarcina) si a doua oara cu spaga data doamnei care se ocupa cu repartizarile pe saloanele de la etaj 1 am.reusit sa am.copilul in salon dupa 5 ORE !!! E groaznic si mi pare tare rau ca in continuare sunt mamici si bebelusi care pornesc cu stangul din nenorocirea asta de maternitate :(.

    RăspundețiȘtergere
  11. Fix,dar fix la fel am.patit si eu...am.nascut de 2 ori acolo(aveam incredere in medicul care imi urmareste sarcina) si a doua oara cu spaga data doamnei care se ocupa cu repartizarile pe saloanele de la etaj 1 am.reusit sa am.copilul in salon dupa 5 ORE !!! E groaznic si mi pare tare rau ca in continuare sunt mamici si bebelusi care pornesc cu stangul din nenorocirea asta de maternitate :(.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cum afli cine repartizează saloanele? Voi naște acolo și vreau să fiu pregătită :) Mulțumesc!

      Ștergere
    2. Andreea, eu nu aș mai naște sub nicio formă acolo. Secția de neonatologie este un dezastru. Nu vor să-i lase copilul cu tine și ți-l îndoapă cu lapte praf, chiar dacă nu e nevoie. Asistenta șefă e cheia tuturor ușilor. Depinde, desigur și doctotul cu care naști. Dacă e bine văzut în spital e mai ușor, dacă nu... nici nu se uită la tine.

      Ștergere
  12. Fix,dar fix la fel am.patit si eu...am.nascut de 2 ori acolo(aveam incredere in medicul care imi urmareste sarcina) si a doua oara cu spaga data doamnei care se ocupa cu repartizarile pe saloanele de la etaj 1 am.reusit sa am.copilul in salon dupa 5 ORE !!! E groaznic si mi pare tare rau ca in continuare sunt mamici si bebelusi care pornesc cu stangul din nenorocirea asta de maternitate :(.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sper sa putem schimba ceva!
      Multumesc de vizita! :)

      Ștergere
  13. Chiar ai descris foarte bine aceasta maternitate am născut acolo acum 2 luni a fost groaznic am stat 3 săptămâni și am crezut ca înnebunesc. ...

    RăspundețiȘtergere
  14. M-a amuzat teribil cand am citit de acel picior pe care ai vrut sa il dai in gura asistentei.Eu am nascut la Filantropia prin cezariana(mi-am dorit natural dar nu s-a putut).Eu as fi vrut sa ii dau un sut in fund asistentei anestezistei..vorbeam cu sora mea prin mesaje ma intreba daca sunt bine si cand intru in operatie si ea tipa la mine sa las telefonul ca trebuie sa imi puna branula..dar surpriza..trebuia pusa altei mamici din salonul urmator..nici macar scuze nu am auzit de la dumneaei dupa ce ca eram atat de de stresata si speriata.Spitalul curat..dar unele asistente asa mi-as fi dorit sa le impusc ca ma vedeam precum James Bond..fetita mi-au adus-o dupa 24 de ore..ma certasem pana si cu neonatologul sa mi-o aduca mai repede..nici mie nici colegei de salon nu n-i s-a vorbit de alaptare..ce stiam era de la rude..o singura asistenta a venit si ne-a aratat cum se face atasarea corecta la san..noaptea vorbeau atat de tare ca nu ne puteam odihni..bebelusi plangeau neincetat(ma gandeam ca daca si a mea este lasata in halul ala sa planga..aveam sa le strang de gat)..eram capiate de somn..colega cu sfarcuri ombilicate,fetita ei cu icter de a trebuit pusa sub lampa..copii i-am avut rooming-in deci pana la externare doar cu noi mai putin la baita cand erau luati..toate controalele se faceau cu noi de fata..am avut o experienta cat de cat frumoasa la Filantropia fata de ce am citit despre Cantacuzino.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumim mult pentru ca ne impartasititi experiențele voastre. Poate facem si un articol separat....

      Ștergere
  15. Buna, nu am nascut in Bucuresti, ci in provincie, oras maricel, maternitati multe, am ales doctorul recomandat de toata lumea, desi nu am avut o conexiune aparte cu el de la inceput si, implicit, spitalul in care venea el la nasteri. Nu stiu daca e locul bun pentru povestea mea dar simt nevoia sa impartasesc dezastrul nasterii baietelului meu. Am vrut natural, dar a fost cezariana pana la urma, nici acum nu stiu de ce, am ajuns la 41 de saptamani, fara sa elimin dopul, de care nici nu mi-a spus nimeni, am aflat de la prietene mamici, internata de o saptamana in spital, cu contractii cica la 3 minute, desi nu ma durea nimic si eram tot un zambet pt ca nu imi venea sa cred ca am contractii la 3 min si nasc..pt ca la 3 minute ar cam trebui sa nasti din cate stiu si stiam si la momentul acela, si nu ma doare nimic. Ma bucuram ca aveam sa fiu printre acelea care imping o singura data sau de maxim 3 ori si gata...dar am stat fix o sapramana internata si nu am mai nascut. Am avut atara incredere in dr acela, unul dintre cei mai buni din judet, cu cele mai multe si instarite paciente, incat bineinteles ca am avut parte de tot tratamentul..perfuzii, clisme..cu toate acestea mi-a fost introdusa subtil ideea de cezariana..pentru ca bebe nu voia sa vina si deja eram cam avansata. Dupa o noapte petrecuta la perfuzii in sala de nasteri, mi s-a spus ca mergem la cezariana, stiam de fapt de seara ca daca si cu perfuzii nu nasc pana dimineata, la prima ora..operatie. Nu am avut cand sa citesc..sa ma documentez in privinta operatiei pt ca nu era o optiune pana atunci si ma vad intrata in sala..toata lumea zambeste, draguta, ma simteam chiar bine. Avesem vreo 2 colege de salon care erau la a 2 a nastere cu cezariana si dureri de vreo 13 ore inainte deci ma cam bucuram ca nu ma va durea nimic si..asta e..am acceptat operatia. Dar am avut o operatie pe viu..nu am amortit..nu stiu de ce..am simtit fiecare taietura, cusatura, tamponare. Am urlat, am zbierat, dar degeaba, incepusem sa cred ca e un cosmar, ca nu mi se intampla mie asta, mi s-a spus sa ma calmez ca sunt panicoasa, ca nu simt nimic, ca nu ma doare nimic, totul e in capul meu. Nu o sa uit niciodata ce am simtit cand au scos copilul din mine, parca erm o bucata de lemn rupta in doua pe piciorul medicului. Am crezut ca m-au taiat in doua, ca nu o sa ma mai ridic de acolo, ca nu o sa mai scap cu viata. Nu stiam ce se intampla, anestezistul ma tot stergea cu o fasa umeda pe fata, facand glume sa imi distraga atentia, a fost cea mai lunga jumatate de ora din viata mea. Nu stiu cum de am rezistat unei asemenea dureri, plus faptului ca toti se uitau la mine ca la o crizata, psihopata, m-au facut sa cred ca eu sunt vinovata pt ca sufar si simt tot, nu ei. I-am cerut scuze dr cand am iesit din sala ca am fost asa de agitata si cand colo el trebuia sa faca asta. Cat am stat acolo tot asa a fost, eu eram vinovata pt ce s-a intamplat, cand m-a externat a recunoscut ca nu a fost bine si si-a cerut scuze, eu am plans cat am stat acolo, apoi tot drumul spre casa de bucurie ca traiesc si ca suntem bine amandoi. Alaptez si acum si au trecut 2 ani si 2 luni, nu am avut nici depresie, sau cel putin nu cred, povestind m-am linistit si am trecut peste. Nu stiu nici azi ce s-a intamplat, mai vreau un copil dar mi-e groaza de nastere. Am tot auzit de atunci ca mai sunt cazuri, ca se mai pune apa in solutie, sa o dizolve, ca nu au destula, nu stiu care e adevarul. Ma bucur ca am scapat cu viata si intreaga la minte si ca am un baiat sanatos. Deci, dragi mamici, se poate si mai rau, mult mai rau. Pacat ca o experienta asa de frumoasa precum aducerea pe lume a unei vieti trebuie sa fie atat de traumatizanta pentru multe dintre noi.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dumnezeule mare!
      Scrie-mi, te rog pe oana.jindiceanu@gmail.com.
      Există un demers pentru a scoate la lumină abuzurile din sistemul medical.
      Iti dau mai multe detalii in privat.

      Ștergere

Totalul afișărilor de pagină