Caută în blog

Unde nasc (a 3-a oară)? Thriller SF Made in Romania, episodul 2

Știu că ați așteptat (prea mult) continuarea episodului 1, dar între timp, am născut.
Joi, 8 octombrie, de dimineața :)

sursa

În primul episod v-am povestit că îmi era foarte greu să mă hotărăsc unde nasc, în ciuda "sarcinii avansate". Deși situația în care ne aflam era cumva una limită, oameni pe care nu îi cunosc (foarte bine) mi-au sărit în ajutor.
O mamă din comunitatea wahm mi-a recomandat să vorbesc cu moașa Vania Limban, să-i cer o recomandare.
Ceea ce am și făcut. I-am povestit în mare situația mea, iar acest Om, care nu m-a văzut niciodată în viața lui și care nu știa nimic despre mine (în afara faptului că sunt la a 3-a sarcină în aproape 39 de săptămâni și încă îmi caut locul nașterii), a dat mai multe telefoane, a vorbit cu mai mulți doctori, până când unul dintre ei, a fost de acord și a putut să mă primească.


Coincidența face ca medicul recomandat de Vania să fie tot de la Cantacuzino, unde s-a născut și Gheorghe (#2). Așa că am mers pe mâna ei și mi-am propus să nu mă mai răzgândesc.
Aveam și minimul de confort psihic, pentru că știam cum merge treaba acolo (cu toate astea, am avut din nou surprize!).
Pentru că medicul recomandat de Vania trecea printr-o încercare personală, care nu i-ar fi permis să fie non-stop la dispoziția mea, m-a recomandat dominșoarei doctor Raluca Costache, medic rezident.
Am fost miercuri, 7 octombrie, la o consultație. Aveam dilatație 4 și am fost întrebată dacă nu vreau să rămân la spital, să mă mai plimb puțin, căci se părea că nașterea e foarte aproape.
Nu am rămas, căci nu am vrut nicio intervenție medicală. Mi-am dorit ca totul să fie cât mai natural și nemedicalizat. Ceea ce s-a și întâmplat.
Desigur, vă voi povesti nașterea și șederea noastră la Cantacuzino în episodul viitor, căci e mult de povestit. Și foarte interesant!
Vă promit că episodul 3 va apărea mai repede pe ecrane :)

sursa

Între timp, am ținut legătura cu Vania, cu care încă nu m-am întâlnit față în față, dar care mi-a purtat de grijă. Am primit cadou din partea ei o ședință de masaj pentru Despina la Active Center, centru pe care cu siguranță îl voi vizita și pentru alte servicii. Abia aștept să cunosc acest om minunat!

Noi ne "revedem" curând, în episodul 3 ;).

P:S: Vă mulțumesc enorm tuturor celor care ați fost cu gândul la noi. Gândurile și rugăciunile voastre au făcut ca această experiență să fie una cu adevărat extra-ordiară.

Puteți citi toate cele 4 episoade AICI,

2 comentarii:

Totalul afișărilor de pagină