Caută în blog

Unde nasc a 3-a oară, Thriller SF made in România, episodul 3

După ce v-am ținut în suspans cu primul și al doilea episod, iată, în sfârșit, deznodământul aventurilor mele... și ale Despinei.

sursa


După controlul de miercuri dimineață (7 octombrie), la care am aflat că am dilatație 4, m-am pus pe așteptat. Cu Gheorghe (#2) am așteptat vreo săptămână. Tot cu dilatație 4 și nu s-a întâmplat nimic.
Așa că m-am dus liniștită acasă.
Oricum, îmi propusesem să ajung la spital cât mai târziu, adică mai spre finalul travaliului, cu riscul de a naște în mașină. Știam că a ajunge mai devreme însema multă muncă de convingere pentru a nu-mi fi rupte membranele sau pentru a nu mi se injecta oxitocină.

Pe la orele 17, în ziua controlului, au început niște contracții, mai puternice și mai lungi. La interval de 10 minute.
-Gata, zic, începe treaba.
După o oră s-au oprit. Nimic, niciun semn până spre seară, când au încept din nou niște contracții lungi și dureroase, dar la intervale neregulate.
La miezul nopții am pierdut dopul gelatinos.
Mi-am anunat soțul că e posibil să nu mai apucăm dimineața acasă. M-am dus să mă culc, cu gândul că trebuie să mă odihnesc, deși simțeam venind peste mine un val de entuziasm așa de mare, că aș fi luat-o la fugă pe scări, numai să terminăm mai repede.
Pe la 2, m-am trezit de durere. Contracții la 10 minute. M-am culcat la loc și am dormit, așa, printre contracții. Pe la 4, contracțiile erau deja la 7 minute.
I-am spus soțului că ar trebui să ne pregătim. Am mai "lenevit" până pe la ora 5, când contracțiile erau lungi, dureroase și la 5 minute.
Să ne pregătim, zic.
Am adus o pritenă să stea cu copiii (care dormeau nestigheriți), am completat bagajul, am făcut un duș, m-am îmbrăcat și pe la 6.40 am pornit spre spital. Contracții la 3 minute.
La orele 7 am ajuns la Cantacuzino. Pe dra doctor am sunat-o de pe drum, știam din ziua precedentă că este de gardă, așa că eram sigură că este încă la spital. Ceea ce era adevărat.
La camera de gardă mi s-a făcut internarea.
Asistenta s-a uitat mai ciudat când i-am zis că am contracții la 3 minute, probabil a crezut că glumesc sau ceva.
-Dilatație 6, membrane intacte, îmi spune dra doctor.
-Aș dori ca membranele să rămînă așa, i-am spus eu, știind foarte bine că nașterea este mult mai ușoară atunci când membranele se rup natural.

sursa
Să facem o clismă... Mi-am gândit să-mi păstrz puterile de a protesta pentru sala de nașteri și pentru întâlnirea cu neonatologia, despre care știam de data trecută, că va fi una cu încercări.
Pe la 7.30 am ajuns în sala de travaliu. Acolo mai erau două mămici. Evident, în travaliu.
Când le-am văzut pe asistente cum se poartă... m-au apucat nervii.
Simțeam că nu mai e mult, am fost la toaletă de 3 ori într-un minut. M-au pus la NST (non-stress test) pentru a verifica starea bebelușului.
Exact în mometul în care voiam să anunț că aș dori să merg în sala de nașteri, apare una din asistente (sper din tot sufletul că nu era moașă, ar fi extrem de trist), care îmi spune că trebuie să îmi ia niște sânge pentru analize.
Eu tocmai aveam o contracție foarte intensă, în care mi-era imposibil să nu mă mișc din cauza durerii și a necesității fiziologice de a împige.
Dobitoaca îmi spune să nu mai mișc picioarele, că ea trebuie să-mi găsească vena.
Îi răspund că eu nasc.
Vine doctorița de gardă. Primara, nu rezidenta care trebuia să mă asiste pe mine și își dă acordul asupra faptului că ar trebui să merg în sala de nașteri.
Dobitoaca mi-a luat sânge pentru analize și mi-a înfipt repede și o perfuzie cu glucoză. Mai bine îmi dădea o ciocolată...

sursa

Mă urc pe masa de nașteri.
-Nu-mi ajunge cablul  zic, referindu-mă la nenorocita aia de perfuzie.
Veselie generală!
-Ce haioasă sunteți, doamnă! O să vă ținem minte!
(Și eu pe voi, din păcate!)
Altă contracție.
-Nu mai dați din picoare, că ne loviți, zice bufnița.
-Eu trebuie să împing, i-am zis și am împins.
Moment în care s-au rupt membranele și bufnițele s-au pierdut puțin cu firea. Sala nu era pregătită, strigau după doctor. Am împins: din cauza efortului țipam: de fapt, țipăt e impropriu spus. E o consecință a efortului.
Dobitoaca, tot îmi spunea să mă țin de bare și să nu mai țip. Mi-a trecut prin minte să-i dau un picor, așa, ca din greșeală, dar eram puțin ocupată. Simțeam că iese capul copilului.

În timpul acesta, soțul meu aștepta sa fie chemat la sala de nașteri. La nașterea lui Gheorghe a reușit să asiste, ceea ce m-a ajutat enorm.
Din păcate, nu a avut cine să-l cheme și nici cine să-l îmbace, căci toată lumea era ocupată :))

Iese capul copilului, mai împing o dată și văd cum o prinde doctorul. N-am apucat să zic, mai lăsați puțin cordonul, că l-a și tăiat. Era ora 7.45.

(N.B: Clamparea și tăierea întârziată a cordonului ombilical aduce multiple beneficii fătului și chiar mamei. Mai multe detalii, în acest articol.)

Vine asistenta de la neonatologie, ia copilul, îi aplică procedura standard, apoi mi-l trece puțin prin fața ochilor și plecă cu el.
Intuiam că avea să urmeze un război al nervilor.
-Să nu-i dați lapte praf! strig după ea.
Nu știu dacă m-a auzit....

(Un articol extrem de util și de bine documentat despre intestinul virgin (the virgin gut) și de ce este ine ca copilul să nu primească nimic altceva în afara laptelui matern până la 6 luni, este acesta. Din păcate, este în limba engleză, amintiți-mi, vă rog, să îl traduc...)

În timpul acesta, dra doctor mă cosea. Nu am "beneficiat" de epiziotomie, de data asta (nu știu dacă din cauză că nu a fost timp sau pentru că așa a considerat medicul). Oricum, a fost foarte bine așa, căci rupturile spontane se vindecă mai bine și mai ușor decât tăieturile. Am putut sta în capul oaselor la cateva ore după naștere, fără probleme.

(Mai multe detalii despre epiziotomie aflați din acest articol)


sursa

Una peste alta, nașterea a fost aproape așa cum mi-am dorit. Până la expulzie, cel puțin și exceptând bufnițele.
Știu că a fost în mare parte o "întâmplare", dar mă bucur că a fost așa și sper ca personalul medical să fi fost coștient și să țină minte, că o naștere nemedicalizată, spontană, este mult mai rapidă și lipsită de complicații decât una cu proceduri standard.
Oamenii nu sunt standard. Cu atât mai puțin femeile în travaliu.
Colega mea de suferiță (de sală de travaliu și de salon) mi-a spus că au marcat-o vociferările mele din sala de nașteri (nu mai știu excat ce am spus, mi-am cerut scuze la final. Nu, nu am înjurat pe nimeni :p). Ce e așa de greu de înțeles că o femeie în travaliu este într-o stare extrem de specială?

Sunt foarte tristă din cauza lipsei de empatie pe care am întâlnit-o cu ocazia acestei nașteri.
Mă revoltă până la cer și înapoi faptul că trebuie să plătești bani grei clinicilor particulare pentru a beneficia de un tratament uman...
Sunt foarte hotărâtă să fac ceva pentru a schimba lucrurile. Este mare nevoie, veți vedea.

Episodul următor se anunță a fi și mai interesant, căci vă voi povesti șederea noastră de 3 zile în penitenciarul Cantacuzino.
Pe mâine...

Puteți citi toate cele 4 episoade AICI.

14 comentarii:

  1. Credeam ca s-a schimbat ceva dar pare ca nu, din păcate...

    RăspundețiȘtergere
  2. Bine spus "penitenciar". Când am plecat de acolo am simțit că evadez dintr-o închisoare imundă și mi-am jurat cu lacrimi de furie să nu mai calc în acel loc. Îmi pare rău că și la Filantropia ai avut o experiență traumatizantă. Eu am născut acolo prima oară și față de Cantacuzino (#2) și maternitatea din Hațeg (#3) condițiile de la Filantropia sunt de vis iar moașele au fost minunate (chiar au fost). Poate ne povestești și cum a fost la Filantropia pentru tine. Te îmbrățișez!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Despre prima naștere am scris puțin aici:
      http://mamaareblog.blogspot.ro/2013/05/despre-nastere-pe-scurt-prima-si-doua.html
      Acum 5 ani, când am născut la Filantropia, maternitatea nu era renovată. Am îeles că acum sunt condiții mult mai bune. Atunci, de exemplu, toaletele (comune) erau infecte.
      Dar, într-adevăr, parcă nu era regimul de detenție de la Cantacuzino.
      Nu m-am întors acolo, deoarece dr. cu care am născut prima oară era o cunoștință, iar experiența nu a fost deloc una plăcută. Acum e șef de secție...
      Oricum, de ceva vreme, toate prietenele mele care au născut acolo au fost foarte mulțumite...

      Ștergere
    2. Vă îmbrățișăm și noi! :)
      Poate ne povestești și tu cum a fost la materitatea din Hațeg. M-am gândit să adun pe blog povești despre nașteri din toate colțurile lumii :)

      Ștergere
    3. Știi ce e ciudat? Eu am născut acolo înaintea ta (la o săptămână după nunta ta) și maternitatea era renovată, toaletele erau foarte ok, am avut cameră de travaliu privată, era foarte curat...spre deosebire de Cantacuzino :( unde pe un etaj la zeci de paciente erau doar 2 wc și nu am avut curaj să fac duș.
      La maternitatea din Hațeg am ajuns după ce am născut acasă....slavă Domnului! Deși ei sunt foarte mândri că e ”renovată” condițiile sunt și mai proaste ca la Cantacuzino. Spitalul e subfinanțat...nu au bani de nimic. Asistentele și doctorii dau bani de la ei din buzunar pt consumabile, cumpără de la second-uri așternuturi și pături pentru secție...E de groază. Dar totul e uman. Poți avea o relație normală cu asistentele și cu doctorii pentru că e un oraș mic și toată lumea se cunoaște.

      Ștergere
    4. Sunt mai multe corpuri, care au fost renovate pe rând. Fina mea a născut acolo și când am vizitat-o am fost în altă clădire decât în cea în care am născut eu...

      Ștergere
    5. Și ce au zis cei din Hațeg când au auzit că ai născut acasă?
      Așa ai vrut tu sau s-a întîmplat? :)

      Ștergere
    6. Ce să zică....s-au uitat ciudat la noi apoi toată lumea s-a bucurat că suntem bine, dar noi oricum suntem o ciudățenie pe acolo. Dr de pe salvare ne-a făcut cu ou și cu oțet.

      Ștergere
  3. Multumesc pentru experienta impartasita!si eu am simtit aceeasi inchidere de penitenciar in 3 spitale din buc(municipal,giulesti,malaxa), iar la nr.4 m am externat dupa o zi, la cerere(multumesc si acum lui Dumnezeu, pt ca a fost intr-o duminica,cand nu credeam ca se pot face externari,dar eram la limita psiho-emotionala:-) ).tot spitalul s-a uitat la noi ca la nebuni, ca duminica la 15,luat pruncul, infasat in scutec(fara buchete de flori,scaun de masina etc) si plecat acasa. Slava Domnului pt toate! Pupam si recuperare usoara!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Și eu îți mulțumesc pentru vizită!
      Mi-a trecut și mie prin minte să plec din spital pe semnătură,și aș fi făcut-o dacă nu reușeam să am copilul cu mine în salon.
      În plus, din cauza incompatibilității de grupă sangvină (sau a laptelui) copiii mei fac un icter mai pronunțat și prelungit. Am vrut să mă asigur că totul în regulă din punctul ăsta de vedere.
      Altfel, aș fi plecat din prima zi...

      Ștergere
    2. Mulțumim mult pentru gândurile frumoase!
      Doamne ajută!

      Ștergere
  4. Ai un mod de a povesti!!! De pomină! :)) M-ai ținut cu sufletul la gură!

    În orice caz mi se pare inuman comportamentul celor care s-au ocupat de tine. Mie cred că îmi scăpa un picior în gura lor atunci când îți spuneau să nu mai țipi.

    Și mie mi s-a părut un penitenciar spitalul după ce am născut. Nu pentru că nu aveam condiții bune, ci pentru că am fost într-o continuă luptă cu tot personalul de acolo, care nu avea nici o idee despre alăptare. Nici eu nu aveam pe atunci, așa că ajunsesem într-o depresie foarte urâtă. Ce bine a fost când am ajuns acasă!

    Te felicit! Ai fost și ești o eroină!
    Te pup!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc pentru cuvintele frumoase! Fecare mamă este o eroină! ;)
      Știi, acum că a trecut timpul și am aflat și poveștile altor mame, mi se pare chiar "parfum" ce mi s-a întâmplat mie...
      Din păcate, se poate mult mai ră. Și asta mi-aș doi să pot schimba...

      Ștergere

Totalul afișărilor de pagină