Caută în blog

Salonul nr. 6

Articol preluat de pe blogul meu vechi* :)

NU, nu este vorba despre nuvela Salonul nr. 6 a lui A.P. Cehov, din păcate, nici despre film, nici despre spectacolul de teatru cu acelaşi nume. Este vorba dspre salonul nr. 6- Secţia Urgenţe Nou Născuţi, Spitalul de Copii Grigore Alexandrescu. Am locuit aici timp de o săptămână (22-29noiembrie 2010) împreuna cu fiul meu, Mihail, în vârstă de 3 săptămâni.



Am ajuns aici cu diagnosticul bronşiolită acută (asta a fost varianta câştigătoare, celelalte variante fiind: pneumonie, bronho-pneumonie, viroză respiratorie). Nu eram străini de această secţie, pentru că în perioada 11-18nov. 2010, timp de 2 ore/zi am făcut fototerapie pentru tratarea icterului fiziologic (toți copiii îl fac). Fototerapia constă în expunerea bebeluşului, aflat într-un incubator, la o lampă cu ultraviolete. Această lampă era mutată din salon în salon, în funcţie de necesităţi. Aşadar, noi am făcut o săptămână fototerapie în acelaşi salon de 3m pătraţi în care se mai aflau 2 copii bolnavi. Rezultatul este că icterul a trecut, dar la 4 zile după terminarea fototerapiei ne-am internat.
Cel mai tare m-a uimit întrebarea medicilor (care ne cunoşteau deja) :


"Este cineva răcit în familie?"
"Nu, am răspuns eu, am făcut fototerapie în acelşi salon cu doi copii răciţi".
Tăcere.

Aşa am ajuns să fim cazaţi în salonul nr. 6, în patul mare (adică cel  de adult, restul fiind de copii), doar avem pile, nu?!

Şi acum începe distracţia. Vă imaginaţi, probabil, că m-am plictisit crunt şi am dormit mult- ce să faci în 3m părtaţi? GREŞIT! Am aprofundat lecturile despre sistemul de reeducare din perioada comunistă, în care una din metodele de tortură era privarea de odihnă. Cum aşa? Simplu! Iată programul unei zile în salonul nr.6:

  •  ora 5.30-6.00 a.m- cântărirea copilului (de luni până joi) care presupune dezbrăcarea completă a acestuia (deci şi trezirea din somn)
  • 7.00-8.00- verificarea temperaturii (rectal- deci, iar dezbraci copilul care tocmai adormise) și/sau administrarea medicaţiei. Nu am înţeles de ce nu se putea aduce termometrul o dată cu cântarul?!?
  • 10.00- vizita medicului (din nou dezbraci copilul care, ghiciţi ce? Adormise din nou...)
  • 12.00-medicaţia (3 injecţii la branulă-surpriză, copilul se trezeşte din nou)
  • 14.00- tratamentul vecinului de salon
  • 15-17- vizite



fototeca personală


  • 16.00- curăţenie
  • 18.00- se schimbă tura, raport: scaune, temperatură etc.
  • 19. 00- contravizita
  • 20.00- nenea cu fotografii (un domn cu un aparat foto care bătea pe la uşi şi întreba dacă vrem o poză). Taţii nu aveau voie să vadă copilul, nenea cu poze da. Se pare că nenea are pile mai mari ca mine în spital. Hm!
  • 22.00 temperatura
  • 24.00 tratament
Noroc că a venit week-endul şi am putut şi noi să dormim un pic. La sfârşit de săptămână zelul personalului scade.
Există însă şi o parte bună a lucrurilor: prietenia pe care am legat-o cu colega de salon. Pardon, de celulă.
Asta a fost săptămâna noastră. Cea mai obositoare din viaţa mea de mamă. Dar, slavă Domnului, personalul şi medicii au fost extrem de amabili şi acum suntem bine-sănătoşi.
Să dea Dumnezeu să nu mai ajungă nimeni pe acolo!

*Later edit: acest articol a fost scris acum aproximativ 5 ani. Între timp, m-am mai deșteptat.
Așa că trebuie să vă mai spun niște lucruri:

  1. În  timpul expunerii la lampa cu ultraviolete, copilul meu a primit FENOBARBITAL. Da, ați citit bine. Mi s-a dat să îi dau și acasă, motiația fiind acest medicament (rudă cu heroina) scade valoarea bilirubinei în sânge.
    Probabil, deși cred că în secolul 21 cu siguranță există și alte variante, mai puțin dăunătoare copilului. Citiți prospectul și îngroziți-vă.
    Copilul meu avea o săptămână de viață. Personalul medical, de la profesor la asistente au insistat să-i dau fenobarbitalul. În afară de ce i-au dat în spital, două sau trei reprize, eu nu i-am dat. Și nu, nu a făcut icter nuclear și nici nu a rămas cu sechele pe creier.
  2. Acestui copil i s-a administrat dexametazonă intravenos, tratament pentru bronșiolită. Deja am comentat mai sus...
    Avea trei săptămâni de viață.
  3. I s-a administrat și un antibiotic, nu  mi s-a spus care, nici acum nu știu. De fapt, eu nu am fost informată asupra tratamentului. Am interogat asistentele, și care a fost mai umană, mi-a răspuns.
    Este foarte posibil ca antibioticul să fi fost degeaba, nimeni nu a stabilit dacă infecția era virală sau bacteriană. În cazul unui virus (așa cum este cazul de cele mai multe ori la broșiolite și pneumonii), antibioticul este inutil.
    Nu ne-au fost prescrise probiotice.
  4. Pentru că micuțul urla neconsolat, probabil pentru că dexametazona are ca efecte secundare și dureri severe de cap, medicii insistau să-i dau lapte praf și mucilagiu de orez. Pentru că, evident, nu am lapte suficient și nu se satură.
    Am fost aproape de mastită.
    Am avut ajutor din partea prietenelor mele cu mulți copii, care mi-au spus să nu renunț la alăptare. Și bine am făcut că le-am ascultat, căci am alăptat 2 ani.
Concluzia:
Puneți întrebări în permanență. Nu lăsați pe nimeni să facă nimic copilului fără să știți exact ce se întâmplă și ce consecințe pot avea acțiunile respective. 
Citiți tot ce se poate, filtrați informațiile, rămâneți în priză. :)
Sănătate multă tuturor!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Totalul afișărilor de pagină