Caută în blog

Despre naștere pe scurt. Prima și a doua oară*

*articol preluat de pe blogul meu vechi din data de 17 mai 2013 :)

Pe 16 aprilie  2013 s-a născut Gheorghe, al doilea băiețel al familiei. A fost o naștere foarte ușoară și foarte frumoasă. Nu v-am povestit nici despre nașterea lui Mihail, așa că o voi face acum. Mă gândesc că poate experiențele mele vor ajuta alte (viitoare) mămici.

Ambele sarcini au decurs fără probleme. Nu am avut nici un simptom al disgravidiei: grețuri, amețeli, stări de rău. Și fără panică. Bine, asta și datorită capacității mele de a vedea lucrurile, în general, mult mai bune decât sunt. Ceea ce  nu e neapărat bine, pentru că am tendința de a idealiza oameni, situații sau relații, fără să văd adevărata valoare a lucrurilor. Și de aici, multe dezamăgiri :).

Pe Mihail l-am născut la Filantropia pe 2 noiembrie 2010. Eram atât de emoționată... mi-era și teamă... 



sursa
asta pentru că doctorița cu care am născut și care mi-a urmărit sarcina nu a avut timp să vorbească cu mine despre cum va decurge nașterea. Știam doar ce mai citisem pe net și ce mai auzisem de la alte mămici...
Am ajuns la spital cu contracții la 5 minute. Dna doctor se grăbea să ajungă la cabinet și atunci a făcut niște manevre ca să grăbească nașterea (perfuzii, ruperea membranelor). Mi-a făcut și o anestezie, care mai mult a  întârziat procesul. Nu vreau să mai intru în detalii... ideea e că am născut după 3 ore de la intrarea în sală, cu rahi-anestezie și cu o epiziotomie care m-a durut de m-am urcat pe pereți, cred că și dacă făceam cezariană nu mă durea așa. Epiziotomia s-a desfăcut și m-am chinuit o lună și jumătate, până s-a vindecat de la sine. Am avut probleme cu constipația, pentru că, din cauza cusărutii desfăcute în zona aceea extrem de sensibilă, nu puteam sta nici cum: nici în picioare, nici în fund, abia mă puteam odihni întinsă. În spital era mizerabil la vremea aceea, deși aveau sistem rooming-in, nu au lăsat copilul cu mine în salon pentru că nu puseseră caloriferele în funcțiune :O, nu m-a văzut niciun doctor la externare (a mea era plecată din țară).
În fine, a trecut, am mai avut niște peripeții cu copilul despre care am povestit aici, dar după aceea totul a decurs bine și frumos.

sursa
A doua sarcină a fost și mai surpriză decât prima, în sensul că mi-am dat seama că sunt însărciantă la 15 săptămâni (4 luni aproape). Mihail tocmai împlinise 2 ani, a fost și primul din familia noastră care a aflat vestea :).
Timpul a trecut foarte repede, am găsit o doctoriță extrem de drăguță și bine pregătită care m-a luat în evidență destul de târziu, la aproape 30 de săptămâni. Am născut la Cantcuzino, în condiții mult mai bune. Nu s-a grăbit nimeni, nu am mai făcut anestezie și totul a fost minunat, mai ales că și soțul meu a putut asista. Expulzia a durat exact 3 împingeri, în care nu am simțit nicio durere, senzația dubioasă a fost puțin înainte. De fapt, nici nu se poate numi durere. Este o senzație exterem de ciudată la care, deși nășteam a doua oară, nu am știut cum să reacționez și m-am panicat puțin. Dar mi-am revenit repede, și deși îmi venea doar să mă zbat, m-am urcat pe masă, am împins de 3 ori și a apărut Gheorghe.
Mi-aș fi dorit să nu i se taie cordonul imediat, să-l pun la sân, dar mai așteptau vreo 5 mame în travaliu să intre în sala de nașteri. Așa se întâmplă în maternitățile de stat, dar să plătesc cel puțin 4000 de lei a o clinică particulară ca să mă screm de trei ori, mi se pare total exagerat.
În fine, pe partea de obstetrică-ginecologie totul a fost minunat, dar cum nu se putea să fie chiar totul ca-n povești, secția de neonatologie a reușit să mă scoată din minți. Au ținut copilul 24 de ore, pentru că așa e procedura, și evident, prima lui masă a fost niște lapte praf. Din fericire, dacă pot spune așa, micuțul a vomitat sânge după a doua masă de lapte praf, ceea ce a panicat total secția, nu i s-a mai administrat mizeria aia de lapte și m-au chemat să alăptez la cerere. Când se trezea, mă chema asistenta. Deci, se poate. Eu m-am panicat mai puțin, pentru că știam, așa cum știe orice mamă că nu este nimic grav. I s-a administrat o a doua doză de vitamina K și incidentul nu s-a mai repetat. La 22 de ore de la naștere mi-a fost adus în salon, după un mic show, cu spectatori, la secția de neonat. Iată că și actoria folosește la ceva în viață :)).

Și de aici, totul a fost minunat, am ajuns acasă, Mihail a fost peste măsură de încântat de bebe, îl alintă, îl pupă, îi spune povești...
Sunt cuminți amândoi, așa că nu e foarte dificil. Lucru după care tânjim cel mai mult este o bunică care să ne gătească, dar ... în lipsă, merge și-așa.
Aș mai avea multe să vă povestesc.... vreți să citiți și chestii mămicești ? :D

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Totalul afișărilor de pagină